top of page

DESPRE DIALOGUL CU STATUL ȘI IMPACTUL REMANIERILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA ACESTUIA


Viorel Godea, director general al companiei „Lagmar Impex”, în cadrul unui interviu pentru www.curentul.md, a fost întrebat: „Unele ţări au depăşit anterior crize de proporţii folosind metode mai puţin tradiţionale, chiar dacă ele au implicat şi anumite riscuri. Moldova ar putea merge pe această cale, dat fiind criza profundă cu care ne confruntăm?”, informează TRIBUNA.


E dificil de presupus care va fi abordarea factorului decizional în continuare, dar, cel puţin din punct de vedere teoretic, o astfel de abordare nu trebuie exclusă. Or, atunci când nu funcţionează metodele tradiţionale, apelezi la cele mai puţin tradiţionale. Important e să nu se improvizeze şi să fie făcută o analiză la rece a tuturor riscurilor şi oportunităţilor. Abordările mai puţin tradiţionale presupun o analiză profundă inclusiv a experienţelor similare prin care au trecut alte ţări, dar şi un amplu dialog pe interior, mai ales cu factorii şi entităţile vizate direct. O astfel de strategie poate genera rezultate bune numai dacă toţi cei vizaţi vor conştientiza importanţa ei, vor şti care sunt mizele şi etapele de parcurs pentru realizarea lor. Iarăşi, e nevoie ca toţi să depună un efort conjugat ca să mişte carul în aceeaşi direcţie. Iar efortul conjugat trebuie să aibă la bază un larg consens, stabilit înainte de demararea implementării strategiei propriu-zise”, a răspuns omul de afaceri.


Fiind întrebat cum ar trebui să aibă loc dialogul menţionat, el a spus că nu trebuie de inventat nimic nou, ci doar de analizat conceptele de dialog cu mediul de afaceri aplicate anterior şi de stabilit care au generat mai multă eficienţă.


Pot să vă amintesc în context că unii dintre factorii decizionali ce au fost la putere anterior au pledat pentru un cadru de dialog constant, instituind consilii consultative cu statut permanent, alţii au pledat pentru abordări de la caz la caz, consultând opinia mediului de afaceri pe probleme concrete. Au fost şi dintre acei care au preferat să consulte opinia mediului de afaceri prin intermediul asociaţiilor de business reprezentative. Fiecare din aceste abordări a implicat şi părţi pozitive, şi părţi negative. Acum trebuie de studiat ce a mers bine şi ce nu a mers bine, de făcut concluziile ce se impun şi de purces la acţiuni de ordin practic. Important e ca dialogul, consultările să aibă loc. Iar forma şi principiile în baza cărora se va dialoga, urmează să se decidă în funcţie de realităţile pe care le traversăm şi posibilităţile existente, atât de o parte, cât şi de alta”, a declarat Viorel Godea.


Cât despre faptul dacă, remanierile guvernamentale, despre care se vorbeşte atât de mult, pot afecta procesul respectiv, omul de afaceri a spus: „Dialogul dintre stat şi mediul de afaceri trebuie să fie unul la nivel de instituţii, nu la nivel de persoane. Da, e important ca prima persoană dintr-o instituţie de stat să fie implicată direct în astfel de consultări, să cunoască procesul cap-coadă, dar mai există şi aşa-numita memorie instituţională, mai există continuitatea în acţiuni pe care trebuie să o asigure un anumit nivel de manageri din fiecare instituţie de stat. De aceea, eu zic că dialogul trebuie permanentizat, iar dacă au loc schimbări la nivelul anumitor instituţii, ca urmare a alegerilor sau a remanierilor guvernamentale, persoanele care vin în funcţii pur şi simplu trebuie introduse în istoricul relaţiei respective, astfel încât să poată prelua procesul şi să asigure continuarea lui cu maximă eficienţă pentru ambele părţi implicate, pentru ţară, în general.


Sursa www.tribuna.md

bottom of page